General Motors a prezentat, luni, la Shanghai, primul model al unei marci dedicata Chinei si a anuntat ca grupul vrea sa profite de oportunitatile inegalabile oferite de piata chineza, astfel incat sa ajunga in 2015 la vanzari anuale de cinci milioane de vehicule.
Astfel GM va investi in China in activitati de cercetare si dezvoltare, pentru conceptia de vehicule si de baterii, in conformitate cu un plan de dezvoltare de vehicule electrice in colaborare cu partenerul chinez Shanghai Automotive Industry Corporation (SAIC).
Berlina Baojun 630, cu accente sport, care va avea motor de 1,5 litri, a fost prezentata cu o zi inaintea deschiderii Salonului Auto de la Shanghai. Noul model va avea un pret de 10.000-15.000 de dolari (7.000-10.500 euro) si este destinat tinerilor din orase de dimensiuni medii, din interiorul tarii, mai putin dezvoltate decat cele de coasta.